musetel

Gingasele flori aromate cu petale albe se numara printre cele mai populare plante medicinale din tara noastra. Folosit cel mai adesea sub forma de ceai preparat prin infuzare musetelul este recunoscut prin aroma puternica si specifica si prin proprietatile curative.

Se gaseste din belsug in zonele de campie, pe pajisti si pe marginea drumurilor. Daca nu sunteti siguri ca l-ati identificat, pentru ca mai sunt o sumedenie de specii asemanatoare, folositi-va de miros pentru ca aroma este unica si puternica. Cel mai bun moment pentru culesul florilor este perioada mai – iunie.

Ce beneficii obtinem din consumul de musetel?

Musetelul contine matricarina, matricina, flavonoizi, glucozide, fitosteroli, acizi grasi, camazulena si bisabolol. Consumul de musetel ajuta in tratarea digestiei lenese, a balonarii si flatulentei, are efect calmant, fiind recomandat pentru combaterea insomniei si actiune antispastica ce il recomanda pentru tratarea problemelor menstruale.

Cand nu e bine sa-l folosim?

In perioada de sarcina si lactatie nu se recomanda folosirea musetelului. Trebuie de asemenea evitat de persoanele care sufera de astm sau alergii la musetel sau plante precum galbenele sau arnica.

Cum il folosim?

Cea mai populara varianta este infuzia, care se prepara din 2-3 lingurite de flori la o cana de apa fiarta lasata la infuzat intre 10 si 20 de minute. Pentru dezinfectarea gurii, in cazul aftelor bucale sau a amigdalitei se recomanda gargara cu ceaiul obtinut prin infuzare.

In cazul ulcerelor varicoase, conjunctivitelor si diverse probleme ale pielii se recomanda aplicarea de comprese imbibate in infuzie concentrata de musetel.

Pentru pastrare se usuca la loc intunecos si uscat. Florile uscate isi pastreaza proprietatile timp de un an.

Leave A Reply

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.